Continuăm cu ultima parte despre biatleții cehi. De data aceasta, ne concentrăm pe perspectivele interesante ale lui Michal Krčmář, unul dintre cei mai experimentați membri ai actualei echipe naționale a Cehiei.

Unii sportivi câștigă cu grație și pierd cu un zâmbet. Michal Krčmář nu este unul dintre ei și recunoaște acest lucru fără ezitare.

„Fiecare eșec mă frustrează, mai ales când știu că am ce-mi trebuie și nu pot livra.” Krčmář spune că Bezky.net.

Tocmai acest refuz de a se mulțumi cu o acceptare de sine ușoară este probabil cea mai mare putere a unuia dintre cei mai buni biatloniști cehi de astăzi.

Pierderea ca meșteșug

„Cine te-a învățat cum să pierzi?” – la această întrebare, Krčmář răspunde cu o franchețe caracteristică: „Se pare că a trebuit să o învăț eu însumi.”

În sporturile individuale, înfrângerile sunt mai greu de digerat decât în ​​sporturile de echipă. Nu există nimeni în spatele căruia să se ascundă, nimeni pe care să-l învinovățească pentru o performanță slabă. Krčmář știe asta. Și totuși, sau poate din cauza asta, insistă că încă nu știe cum să piardă în adevăratul sens al cuvântului.

„Dacă vrei să fii un atlet de calitate, nu trebuie să știi cum să pierzi. Dar trebuie să știi cum să gestionezi situația.”

Există o linie fină între ambiția sănătoasă și frustrarea distructivă. Krčmář se luptă adesea cu aceste sentimente.

Vestiarul lipsă

Biatlonul este un sport individual. Cu toate acestea, Michal obișnuia să play fotbal, iar aspectul colectiv din viața sa competitivă îi lipsește.

„Îmi cam lipsește vestiarul la biatlon, așa că încerc să compensez la ștafete.”

Un grup de bărbați, un obiectiv comun, adrenalină împărtășită – care nu poate fi înlocuită complet.

Totuși, nu cade în romantizarea situației. Într-o echipă, vei găsi întotdeauna prieteni adevărați, tovarăși pe viață. Dar există și oameni cu care trebuie să înveți să funcționezi la nivel colegial.

„Nu vei merge cu ei la o bere sau la o cafea, dar trebuie să lucrați împreună.” Așa privește Krčmář relațiile interpersonale în sportul profesionist.

„Deși biatlonul este un sport individual, este totuși parțial un rezultat de echipă. Uneori ajuți pe cineva, alteori te ajută pe tine.”

Părinți sportivi

Krčmář are literalmente sportul în sânge. Tatăl său a concurat în biatlon și chiar a participat la Jocurile Olimpice de la Lillehammer. Totuși, aceasta se întâmpla în timpul destrămării Cehoslovaciei – iar el reprezenta Slovacia.

„La vremea respectivă, au fost acuzați că i-au sabotat pe cehi și a trebuit să părăsească echipa națională.”

O carieră sportivă curmată de presiuni politice. O poveste amară dintr-o perioadă în care granițele dintre state abia se stabiliau.

Mama lui playvolei educațional.

„Încă de la o vârstă fragedă, am fost îndrumat către sport în diverse moduri.”

Nu este vorba doar despre gene sau tradiție – este vorba despre mediu, valori și ceea ce este insuflat acasă încă din copilărie. Krčmář și-a moștenit instinctul sportiv, dar l-a împlinit prin propria voință.

Propria familie și compromisuri

Michal este acum tată și soț. Iar această legătură cu sportul de top nu este lipsită de fricțiuni.

„Familia mea și cu mine ne bucurăm de momentele frumoase. Dar când trebuie să te descurci cum să le combini, responsabilitatea cade pe umerii soției tale.” spune el deschis.

Când vine acasă, încearcă să le ofere copiilor săi 100%. Dar, după un antrenament intens, energia îi lipsește, iar răbdarea nu este ceea ce ar trebui să fie.

„Încerc să le îmblânzesc, dar de obicei nu reușesc. Nu e ușor, dar cu siguranță nu aș schimba asta.”

Decizia de a-mi continua cariera de pilot adus și reguli noi.

„A trebuit să învăț să spun nu.”

Prioritățile sunt clare: să se dedice familiei sale și să se antreneze 100%, fără soluții de compromis.

„Ceea pentru care nu mă antrenez, nu am.”

Sportul este milostiv doar cu cei care îl respectă.

Douăzeci, treizeci de secunde înainte de start. Zeci de concurenți în jur, bătându-și pieptul cu putere, etalându-și puterea.

„Încerci să nu-i observi. Își bat în piept cu putere, încercând să semnaleze că sunt masculi alfa.”

Și apoi se aude o împușcătură – și ești doar tu și pista.

„În aceste momente tensionate, poți începe să te îndoiești de tine.”

Dar Krčmář știe cum să reducă la tăcere această voce interioară: tocmai cu certitudinea muncii depuse.

„În aceste momente, știu că am făcut tot ce am putut.”

Aceasta este filosofia de curse a lui Michal Krčmář.

Amintiri din copilarie

Tinerețea petrecută în Vejsplachá – locul unde se află astăzi parcul acvatic – are o aromă inconfundabilă pentru Krčmář. Ei playam jucat ceva de genul softball acolo cu antrenorul Suk; toată lumea voia play întreaga sesiune de antrenament, dar apoi trebuiau să alerge din nou. Și după antrenament, aruncau bile în zăpadă timp de două ore. Fără metodologie sofisticată, fără planuri de antrenament științifice. Doar băieții, zăpada și bucuria mișcării.

Această fundație – o dragoste sinceră pentru sport, nu pentru medalii – îl menține în mișcare chiar și astăzi, când ar fi putut renunța de mult.

De ce continua?

O întrebare pe care și-o pune fiecare atlet la vârsta maturității. Răspunsul lui Krčmář este surprinzător de discret.

„În ultimii ani, nu se bazează doar pe rezultate, ci pe un sentiment. Vreau să mă depășesc sau să-mi îmbunătățesc o abilitate. Atâta timp cât simt că am asta în mine, cred că are sens să continui.”

Nicio vorbărie patetică despre visele olimpice. Doar o dorință tăcută și sinceră de a fi mai bun decât ieri.

Și mai este un lucru în care Michal Krčmář crede cu sinceritate.

„Ai un avantaj uriaș în sport. Cine de la serviciu se poate întinde după prânz?” adaugă zâmbind că nu va mai face asta tot restul vieții după ce își va termina cariera.

Cât timp poate, îi trimite cumnatului său fotografii provocatoare din siesta de după-amiază, cu comentariul: "Ce faci?"

Citeste si: Echipele cehe de biatlon pentru sezonul 2026/2027

Ești interesat de biatlon? Click AICI și citește mai multe despre asta.